Au apărut informații noi despre Sergio Ramos, după ce s-a scris că PSG vrea să-l vândă. Ce se întâmplă cu ibericul 

0
322


Transferat în vară de la Real Madrid, fundaşul de 35 de ani, cu 180 de selecţii pentru naţionala Spaniei, nu a jucat niciun minut până acum pentru parizieni, iar Le Parisien a scris zilele trecute că şefii lui PSG se gândesc să-i rezilieze contractul.

PSG a oferit însă câteva precizări în legătură cu situația ibericului, într-un comunicat: „Sergio Ramos îşi continuă antrenamentul individual pe teren şi se va alătura lotului zilele următoare”.

Potrivit informaţiilor deţinute de RMC Sport, cazul Ramos nu stârneşte nicio îngrijorare la PSG. Clubul repetă că fundaşul lucrează pentru a reveni la cel mai bun nivel al său. Parizienii doresc ca fundaşul să fie la capacitate maximă înainte de a relua competiţia. Până atunci, fostul căpitan al lui Real Madrid îşi continuă programul de recuperare individuală.

Stoperul are contract cu Parisul până în 2023, dar oficialii clubului vor să îi rezilieze contractul în această iarnă, cu o despăgubire de până în cinci milioane de euro, conform presei franceze. El a mai fost dorit de Chelsea, Arsenal, FC Sevilla, Juventus, AC Milan, Manchester United, Al Sadd SC și Inter Miami, dar rămâne de văzut dacă interesul acestora rămâne în picioare după fiascoul de la PSG. Newcastle United ar putea fi viitoarea destinație a lui Ramos, după preluarea clubului de către familia regală din Arabia Saudită.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.