Bolt a primit 600 de milioane de euro de la investitori, inclusiv Sequoia, pentru a continua dezvoltarea primei super-aplicații europene

0
153

Bolt a încheiat o rundă de finanțare de 600 de milioane de euro, crescând evaluarea companiei la peste 4 miliarde de euro, potrivit unui comunicat. Bolt va folosi fondurile pentru dezvoltarea noului său serviciu de livrare de produse alimentare în 15 minute, Bolt Market, și pentru a accelera extinderea serviciilor sale de mobilitate și de livrare existente.

Fondurile provin de la noi investitori, inclusiv Sequoia, Tekne și Ghisallo, precum și de la investitorii existenți ai companiei, G Squared, D1 Capital și Naya.

Markus Villig, CEO Bolt, a declarat: „Misiunea Bolt este aceea de a face călătoriile urbane accesibile și durabile. Construim un viitor în care oamenii nu vor mai fi obligați să cumpere mașini, ele fiind cauza traficului aglomerat și a poluării, ci vor putea folosi transportul la cerere atunci când chiar au nevoie de el. După șapte ani de muncă neîncetată, serviciile de mobilitate și livrare ale companiei Bolt oferă o alternativă mai bună pentru aproape toate cazurile în care este necesară folosirea mașinii. Sunt încântat să aduc aceste produse către milioane de clienți din Europa și Africa, luând accentul de pe mașini și dând orașele înapoi oamenilor.”

Andrew Reed, partener la Sequoia, a declarat: „Bolt redefinește transportul urban în foarte multe țări din lume. Markus a construit o afacere excelentă din punct de vedere operațional – care acoperă Europa și Africa – și o cultură solidă, care formează baza unei companii durabile. Bolt ajută utilizatorii, orașele și mediul înconjurător. Suntem încântați să fim parteneri cu ei.”

Compania va lansa Bolt Market în 10 țări europene în următoarele luni. Piețele viitoare includ Țările Baltice și Europa Centrală, Suedia, Portugalia, Croația și România. Pentru a lansa noul serviciu, compania va folosi tehnologia și rețeaua de curieri de la Bolt Food, precum și experiența sa în operațiunile de livrare a alimentelor.

Bolt are 75 de milioane de utilizatori în 45 de țări din Europa și Africa. Compania oferă o gamă largă de servicii de mobilitate, incluzând ride-hailing, închirierea de mașini și trotinete electrice și livrarea de produse alimentare și mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.