Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că liberalii vor avea o propunere pentru şefia Camerei Deputaţilor, însă deocamdată propunerea conducerii partidului este de a-l susţine ca interimar în această funcţie pe Florin Roman.
“Decizia a fost că o să îl susţinem pentru interimar pe domnul vicepreşedinte Florin Roman. După aceea vom discuta şi vom vedea dacă şi cine o să fie persoana desemnată din partea noastră pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Vom avea o persoană, dar, deocamdată, avem o decizie pentru a-l susţine pe domnul Florin Roman ca preşedinte interimar”, a afirmat Florin Cîţu, la sediul PNL, întrebat care este propunerea liberalilor pentru şefia Camerei Deputaţilor, în urma demisiei lui Ludovic Orban.
“Pe lângă discuţii politice, ştiţi foarte bine că aseară am adus 5.000 de doze pentru tratamentul COVID, vor mai veni doze din Germania, căutăm şi alte medicamente. Astăzi, au început să vină primii pacienţi la Spitalul Pipera, deci funcţionează primele 100 de paturi, sunt foarte multe probleme de rezolvat. România trece printr-o situaţie de criză. Nu aveam nevoie de această criză politică. Din păcate, cei care ne-au aruncat în această criză politică nu au încă o soluţie”, a susţinut Florin Cîţu.