Mijlocașul a plecat mai apoi în Turcia, la Trabzonspor, unde s-a ratat însă. Bourceanu, cu 26 de selecții sub tricolor, a vorbit despre greutățile și regretele din spatele carierei la care a renunțat în urmă cu doi ani.
”Obiectivul n-a fost niciodată să agonisesc. Părinții mei sunt ingineri. Înainte de Revoluție au avut o situație foarte bună. În primii ani după, o situație bună. Au lucrat la Pașcani, la Combinat, făceau metalurgie, apoi au renunțat. Perioada de după ’95-’96 a fost foarte complicată. Am fost săraci! La limita supraviețuirii!
Târziu! La un turneu de juniori la 16 ani. Până la 20 n-am câștigat bani. Apoi până la 22 câștigam o sută de dolari pe lună, titular în Liga 2, apoi 500 de dolari de la 22 la 23 de ani.
Am băut Prigat în fiecare zi. Ha, ha, ha! Zilnic câte o sticlă de Prigat! Aveam 50 de lei, deci cred că vreo două săptămâni am trăit bine. Era un lux atunci. Am avut o perioadă în care am băut foarte mult suc și o perioadă în care beam doar Coca-Cola. Între 20 și 22 de ani beam numai Coca-Cola, nimic altceva, nici măcar apă! Doar la antrenamente. Apoi am renunțat că mi-am dat seama să nu e OK.
În Turcia, aveam un contract de 725.000 de euro pe an! Contracte structurate pe zece luni. Am luat jumătate din contractul pe care-l aveam. Dar nu sunt trist din punctul ăsta de vedere, sunt altele care mă întristează.
Sigur, aș fi putut avea o viață mai liniștită, dar asta e altă discuție. Sunt trist că n-am revenit în echipa națională, sunt trist că n-am reușit să rămân în Rusia și m-am accidentat, sunt trist că n-am continuat în Turcia, sunt trist din cauza faptului că n-am reușit să ajung mai departe cu fotbalul. Fotbalistic, nu financiar!
