duminică, 19 ianuarie 2025

DNA: Deputatul Cosmin Şandru, urmărit penal pentru dare de mită cu privire la moţiunea de demitere a Guvernului

Deputatul Cosmin Şandru este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, Şandru ar fi cerut în schimbul numirilor respective ca parlamentarul în cauză să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României.

Anchetatorii arată în ordonanţă că, la data de 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, Cosmin Şandru şi Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

“Pentru a beneficia de această ‘favoare’, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 5 octombrie, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată”, spune DNA, potrivit Agerpres.

agentia20.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

agentia20.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice. agentia20.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Optimized by Optimole