Donald Trump afirmă că agenţii FBI i-au luat documente private şi vrea returnarea acestora

0
15


„Tocmai s-a aflat că FBI, în faimoasa percheziţie de la Mar-a-Lago, a luat cutii cu materiale aflate sub incidenţa protecţiei «avocat-client», precum materiale aflate sub incidenţa privilegiului executiv, pe care dacă ar fi ştiut nu le-ar fi luat”, a declarat Donald Trump, conform publicaţiei The Hill.

„Solicit în mod respectuos ca aceste documente să fie returnate imediat în locul din care au fost luate”, a precizat fostul preşedinte al SUA.

Agenţii FBI au colectat 33 de articole în cursul percheziţiei efectuate în reşedinţa lui Donald Trump, inclusiv 11 seturi de documente clasificate. Însă Donald Trump susţine că documentele fusesere declasificate de el în timp ce era preşedinte.

Privilegiul avocat-client permite menţinerea caracterului privat asupra conversaţiilor între un avocat şi clientul acestuia în timpul unei investigaţii, în timp ce privilegiul executiv îi permite unui preşedinte să nu dezvăluie anumite conversaţii celorlalte două puteri ale statului, legislativă şi judiciară. Însă privilegiul executiv nu are valoare absolută. În timpul scandalului „Watergate”, Curtea Supremă de Justiţie a decis că fostul preşedinte Richard Nixon nu putea folosi privilegiul executiv pentru a ascunde dovezi „relevante în mod demonstrabil într-un proces penal”.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.