Formația Angels United a luat naștere ca o modalitate de ajutorare reciproca pentru mai mulți tați care au trecut prin trauma de a-și pierde un copil.
„Câteodată mi-aș fi dorit să nu-i fi întâlnit vreodată pe acești oameni pentru că asta ar fi însemnat că fetele mele încă sunt aici. Pe de altă parte nu aș fi putut merge mai departe fără ei”, a declarat Olly Monk, fondatorul clubului.
„Încercăm să îi aducem pe oamenii care au nevoie, pentru că cu cât vorbim mai mult, cu atât ne ajută să mergem mai departe”, a mărturisit și unul dintre jucători, Jimmy Riley.
În locul numelor de pe tricouri, jucătorii au ales să imprime numele copiilor pe care i-au pierdut, pentru a fi alături de ei într-un mod metaforic.
Angels United evoluează în competiții de amatori, iar pe viitor intenționează să se dezvolte atât pentru a ajuta și alte persoane aflate în situația lor, cât și pentru a participa la nivel profesionist.