Ion Iliescu, fostul președinte al României, se află în stare critică de trei zile, iar în acest context, Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat a fost constituit oficial luni, pentru a planifica modul de gestionare a responsabilităților legale în eventualitatea organizării unei ceremonii naționale. Problema majoră este dacă Ion Iliescu merită să fie onorat de statul român, având în vedere faptul că este pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității — o acuzație extrem de gravă, imprescriptibilă, pentru care nu doar el, ci și cei care susțin onorarea sa, vor fi judecați de istorie.
Este important de menționat că se discută despre organizarea unor ceremonii funerare naționale, nu despre funeralii de stat. Aceasta reprezintă o diferență semnificativă, în special în ceea ce privește protocolul și nivelul de formalitate. În cazul funeraliilor de stat pentru foști conducători, se obișnuiește includerea drapelului național pe sicriu, garda de onoare, salve de tun (de obicei 21 de focuri pentru președinți), depunerea sicriului la un loc simbolic (precum Palatul Cotroceni sau Palatul Parlamentului), transmisii în direct la posturile de televiziune naționale și zile de doliu național. Aceste ceremonii sunt reglementate prin hotărâre de guvern și reprezintă un act de recunoaștere instituțională a contribuției aduse statului român.
Pe de altă parte, funeraliile naționale sunt organizate într-un mod mai discret, fără reglementări legale stricte, și au în centru recunoașterea emoțională a poporului. De obicei, includ zile de doliu național, evenimente grandioase, participarea masivă a cetățenilor, transmisii TV și coborârea drapelelor în bernă. Ele exprimă o recunoaștere afectivă, națională, mai degrabă decât oficială.
Un exemplu elocvent este cel al Regelui Mihai, a cărui familie nu a organizat funeralii de stat, însă au fost cele mai grandioase funeralii naționale, la care au participat lideri internaționali și mii de români. Momentul a fost apreciat ca fiind o lecție de demnitate și respect pentru istorie, în contrast cu reacția reticentă a statului român în acea perioadă.
Întrebarea care se ridică este dacă Ion Iliescu, acuzat pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei, merită să beneficieze chiar și de o ceremonie națională. Având în vedere că dosarul Revoluției a fost recent retrimis la Parchet și există martori și victime care îl incriminează, răspunsul de bun simț este clar: nu. Un politician care a avut un impact atât de negativ asupra României nu ar trebui să primească asemenea onoruri.
Ion Iliescu nu a fost niciodată un lider național în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o figură asociată cu violența și manevrele de menținere a puterii. Are pe conștiință peste o sută de morți și mii de răniți de la Revoluție, precum și victime și răniți în urma Mineriadelor, iar acțiunile sale au dus la plecarea mai multor români din țară. În plus, a confiscat Revoluția și a menținut România într-un impas de peste un deceniu.
Comparativ, nu a fost niciodată liderul care să ducă România spre reconciliere, precum Regele Mihai sau Nelson Mandela. Poporul român nu l-a plâns cu adevărat și nu exista o simbolistică populară de venerare similară cu cea acordată altor personalități. Orice manifestare de „doliu național” pentru Iliescu ar fi, în esență, o decizie impusă, frecventată de un guvern preocupat mai mult de propriile interese decât de adevărul istoric sau de memoria victimelor din trecut.
Pentru generația mea, cel puțin, nu există motive de uitare sau iertare pentru modul în care Ion Iliescu și echipa sa au manipulat și au influențat tranziția dificilă a României din anii ’90 și începutul mileniului al doilea.
