Florin Prunea s-a dezlănțuit din nou la adresa lui Mircea Rednic. Ce a avut de spus fostul portar

0
172


Mircea Rednic și Florin Prunea nu sunt în relații prea bune. Cei doi își aduc contre, după ce fostul portar l-ar fi acuzat pe actualul antrenor al lui Dinamo că obține comisioane importante din transferurile impresariate de fata sa.

Prunea a revenit cu un nou mesaj către Rednic, spunând că nu îl consideră pe ”puric” un antrenor de succes în acest moment.

„Nu-l atac pe Rednic, asta e realitatea. Nu mai e un antrenor de un anumit nivel. Îl văd după meci cum cade pe spate, se ia de jucători…

Dinamo are nevoie în acest moment de unitate și această unitate trebuie să plece de la antrenor. Mircea Rednic e total schimbat, eu nu-l mai recunosc pe omul ăsta! Se vede că vorbește cu răutate la adresa jucătorilor. Toate conferințele lui de presă dinaintea meciurilor sunt lapte și miere și, după meci, îi desființează pe toți. Nu scapă niciunul!

Ce i-a făcut lui Nica, nu se poate. Păi, eu, acum, în locul lui Nica, să mai rup contractul cu Dinamo vreodată? Trei ani stau acolo după ce mi-a făcut Rednic! Îți bați joc de mine și de Țîră, mă trimiți la echipa a doua, după aia mă aduci înapoi și după meci mă faci iar zob și vrei să mă dai afară? Păi știi când plec de la Dinamo? După ce-mi dai și ultimul cent. Nu te comporți de maniera asta…

Îl trimiți la echipa a doua înainte cu două zile, îl lași la echipa a doua să-ți bați joc de el și să-l umilești, apoi îl bagi în teren. Știi de ce-mi pare rău de băiatul ăsta? Că n-a început rău jocul. A început bine jocul, dar a avut ghinion cu execuția aia a lui Latovlevici”, a transmis Florin Prunea la ProSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.