FOTO Cum a ajuns Sighetul lui Elie Wiesel dintr-un orășel evreiesc înfloritor ”Judenrein” – curățat de evrei/ Cea mai mare sinagogă din estul Europei, construită în orașul în care mai trăiesc câțiva evrei

0
302


Comunitatea evreiască din Sighet, nimicită de naziști cu complicitatea autorităților ungare, are rădăcini de peste două secole în acest orășel din Maramureșul de la sud de Tisa.

Aici este documentată o prezență evreiască din secolul al XVIII-lea, formată evrei hasidici, ultra-religioși. Hasidismul (de la Hasidut – religiozitate în ebraică) este o ramură a iudaismului ortodox creată în vestul Ucrainei actuale de Israel ben Eliezer supranumit și Baal Shem Tov sau Besht.

Evrei interbelici în fața sinagogii din Sighet

La Sighet la începutul secolului al XX-lea liderii religioși erau Rabinul Yekuti’el Yehudah Teitelbaum (1912 – 1944) și unchiul său Yoel Teitelbaum (liderul curentului Hasidic Saamar, fondat la Satu Mare în 1905).

Între 1918 – 1940 Sighet a făcut parte din România, iar apoi a fost atribuit Ungariei împreună cu nordul Transilvaniei prin Cel de-al doilea Arbitraj (numit în România Dictat) de la Viena de către Germania Nazistă și Italia Fascistă.

La recensământul din 1941 numărul evreilor din Sighet se ridica la 10.144 sau 39% din populația orașului, cea mai ridicată proporție din istorie. Evreii de aici vorbeau idiș, ungară și ebraică și mulți lucrau în industria lemnului, predominantă în zonă.

Liderii Comunității Evreiești Sighet (circa 1928 – 1930)

Inițial regimul condus de Regentul Miklos Horthy și prim ministrul Miklos Kallay a arestat toți evreii “străini” care nu puteau proba cetățenia maghiară – aproximativ 20.000 în întreaga Ungarie – și i-au predat naziștilor din Einsatz gruppen care i-au ucis în Ucraina transcarpatică. Expulzarea lor este descrisă de un evreu originar din Sighet care pe atunci avea 13 ani, pe nume Elie Wiesel.

„Și atunci, într-o zi, toți evreii străini au fost alungați din Sighet. Și Moshe Șamăsul era străin. Înghesuiți în vagoane de vite de către Poliția Ungară, au plâns în tăcere. Stând pe peronul gării, plângeam și noi. Trenul a dispărut peste orizont; tot ce a mai rămas a fost fum gros, murdar…” scria Wiesel (1928 – 2016), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986) și președinte al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România (2003 – 2004).



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.