joi, 23 ianuarie 2025

FOTO&VIDEO Mii de persoane au participat la Parada de Ziua Morților în Mexic / Mexicanii şi-au machiat chipurile pentru a imita cranii, s-au deghizat în personaje înfricoşătoare şi au purtat costume viu colorate


Mii de persoane, dintre care multe purtau costume insolite, au participat duminică în centrul oraşului Ciudad de Mexico la Parada de Ziua Morţilor, un eveniment care a fost suspendat anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.

Sub un soare arzător, numeroşi mexicani şi turişti străini şi-au machiat chipurile pentru a imita cranii, s-au deghizat în personaje înfricoşătoare şi au purtat costume colorate, decorate cu flori şi accesorii macabre.

 

„Anul trecut, voiam să vin la paradă, dar ea a fost anulată. Acum am profitat de ocazie”, a declarat Yadira Altamirano, o mexicancă de 38 de ani care locuieşte încă din copilărie în Statele Unite, în California.

Purtând o rochie neagră cu imprimeuri florale şi machiată precum „Catrina”, o reprezentare cadaverică a unei doamne din înalta societate mexicană de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Yadira Altamirano participă cu mult entuziasm la tradiţiile asociate Zilei Morţilor.

„Eu sunt singura din familia mea care încă ridică un altar, aduce o ofrandă, apoi cinăm cu toţii împreună pe 2 noiembrie, la miezul nopţii”, a declarat ea pentru AFP.

Parada de duminică a pornit din Zocalo, piaţa principală din capitala mexicană, unde directoarea Biroului local pentru Turism, Paolo Felix, a dedicat acest eveniment personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus, precum şi persoanelor care au murit din cauza COVID-19.

Mexic, care are 126 de milioane de locuitori, ocupă locul al cincilea în clasamentul mondial al ţărilor care au fost cel mai grav afectate de pandemie, cu 288.276 de decese asociate COVID-19, dintre care 39.851 au fost raportate în Ciudad de Mexico.

Celebrarea Zilei Morţilor a fost posibilă deoarece 83% din totalul adulţilor mexicani s-au vaccinat împotriva COVID-19.



Source link

agentia20.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

agentia20.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice. agentia20.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Optimized by Optimole