Trebuie să se termine criza politică, care nu este despre România, nu este despre problemele românilor, a spus în această dimineaţă preşedintele României Klaus Iohannis.
Acesta a continuat: “Este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt şi nu au reușit să arate decât ce neimportanți sunt, ca s-o spun foarte franc. Pe de altă parte, acum am desemnat pe domnul Ciucă ca să formeze un guvern, ca să ne apucăm, ca să se apuce guvernul să rezolve problemele românilor şi problemele României: pandemia, criza energetică, venirea iernii şi reformele. Eu mi-am asumat aceste reforme din 2014 şi sunt în continuare hotărât să mă implic total ca să avem o reformă finalizată cu bine în justiție. Avem absolută nevoie de o justiție independentă, corectă, dreaptă, avem nevoie de schimbări.
Nu are rost să vă explic eu acum de la Bruxelles de ce nu au reușit, dar zilele trecute au cam arătat care au fost crizatorii. Cei care în loc să facă reforme au produs crize. Asta este situația la noi. Acum trebuie să ne apucăm de treabă și trebuie să ne apucăm de treabă cu cei care vor să fie cu noi. Unde să căutăm majorități decât în Parlamentul României!
Cineva trebuie să guverneze și cineva trebuie să sprijine guvernul prin majorități. Acesta este calculul politic și este un calcul pe care l-am făcut pentru România și pentru români, și așa se va întâmpla. Dacă guvernul va fi în această componență un an sau doi sau trei vom vedea, dar problemele, dragii mei, trebuie rezolvate, odată și odată trebuie rezolvate și cineva trebuie să guverneze”.
În replică, USR a scris pe Facebook: “Ca să o spunem foarte franc: crizatorii sunt Florin Cîțu, echipa câștigătoare și președintele Klaus Iohannis.