Actualizare ora 16:30: Echipajul s-a întors în siguranță.
Actualizare: Membrii echipajului sunt pregățiti să decoleză în spaţiu.
***
La mai puţin de două săptămâni după ce miliardarul britanic Richard Branson a efectuat o călătorie în spaţiu, fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, americanul Jeff Bezos, va părăsi pentru scurt timp Pământul, marţi, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Bezos, în vârstă de 57 de ani, va fi însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care va deveni astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.
Tatăl lui Daemen, preşedintele unui fond de investiţii privat Joes Daemen, a participat la licitaţia din iunie pentru cel de-al patrulea loc la bordul navetei spaţiale ”New Sheperd” a Blue Origin, acesta fiind însă adjudecat altei persoane. Câştigătorul anonim, care a cumpărat locul contra sumei de 28 de milioane de dolari, a fost nevoit să renunţe din cauza unei ”dificultăţi” care l-a forţat să-şi amâne zborul. Nu s-a dezvăluit cât a plătit Joes Daemen pentru locul pe care l-a oferit fiului său.
În anii ’60, Wally Funk a făcut parte dintr-un grup de femei aviator devenit cunoscut drept ”Mercury 13”. Ele au urmat un program de pregătire pentru a deveni astronauţi, chiar dacă nu făceau parte oficial dintr-un program al agenţiei spaţiale americane NASA. Niciuna dintre aceste femei nu a ajuns în spaţiu, însă Funk doreşte să schimbe acest lucru marţi. Cea mai vârstnică persoană care a ajuns în spaţiu a fost John Glenn, care avea 77 de ani când a călătorit la bordul navetei spaţiale ”Discovery”, în 1998.
Lansarea este programată marţi, la ora 13:00 GMT de la Van Horn, Texas şi va avea loc în cazul în care condiţiile meteorologice vor permite şi nu va interveni nicio problemă tehnică.
După decolare, naveta spaţială ”New Shepard” urmează să accelereze până la peste 3.700 de kilometri la oră în două minute. După trei minute, timp în care va interveni imponderabilitatea, capsula, separată între timp, va atinge cel mai înalt punct, o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului. Ulterior, va reintra în atmosfera terestră şi va ateriza vertical în deşertul Texas, încetinită de paraşute de mari dimensiuni.
Călătoria va dura în total aproximativ zece minute.