Prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode a declarat, vineri, în legătură cu posibilitatea de a fi propus candidat pentru funcţia de prim-ministru, că este nevoie de responsabilitate şi partidul “nu se joacă cu propunerile de pe o zi pe alta”.
“O să vedem decizia Biroului Executiv pentru mandatul domnului Cioloş. (…) Încă o dată, aici nu ne jucăm cu propunerile de pe o zi pe alta, eu vin de la Ministerul Afacerilor Interne, ştiu în ce situaţie critică, critică, subliniez, ne aflăm cu pandemia. Aşadar orice întârziere, din punctul meu de vedere, nu face decât să adâncească această criză sanitară”, a afirmat Bode, înaintea şedinţei conducerii PNL, întrebat dacă va fi desemnat candidat pentru funcţia de premier, potrivit Agerpres.
Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal se reuneşte în şedinţă vineri, în sistem videoconferinţă, în contextul în care este aşteptată o decizie privind formarea noului Guvern, după o primă discuţie avută miercuri după-amiaza de premierul desemnat, Dacian Cioloş, cu liderii PNL, UDMR şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.