luni, 9 decembrie 2024

Ludovic Orban anunță că își fondează noul partid în câteva săptămâni, dacă îi va fi clar că PNL nu mai pote fi salvat și dacă liberalii se vor alia cu PSD


Fost președinte liberal, Ludovic Orban spune că nu e dispus să accepte noua coducere a partidului – controlată de la Cotroceni de către  Klaus Iohannis. Dacă PNL nu mai poate fi salvat, își va forma o nouă formațiune politică, a subliniat  el, adăugând că în această privință se va edifica în câteva săptămâni.

„Eu nu vreau să plec din PNL, pentru că mi-am petrecut 31 de ani în mișcarea liberală. Nu sunt omul care să plec că așa mi s-a năzărit, dar nu mai pot fi părtaș la deciziile conducerii PNL, care în acest moment e complet ruptă de realitate. (…) PNL trebuie să se întoarcă cu fața la oameni, să-l demită pe Cîțu și să refacă vechea coaliție de centru dreapta, să susțină procesul de reforme la care ne-am angajat (…) Când mă lămuresc că nu mai există nicio speranță de a salva PNL, voi lua această decizie de a forma o nouă structură politică. E o chestiune de două, patru, câteva săptămâni”, a comentat Orban la Digi24.

El susține că majoritatea din conducerea actuală a PNL are o înțelegere cu PSD, girată de la Cotroceni, în vederea formării unei majorități parlamentare. Orban a menționat că dacă PNL se aliază cu PSD, atunci se desparte de PNL.

„Cred că majoritatea din biroul executiv este în înțelegere cu PSD. Dacă această conducere non-legitimă care practic a ocupat PNL și face de râs partidul în fiecare zi, dacă această conducere face guvernul cu PSD-ul, drumurile noastre se despart”, a amenințat Orban.

Fostul lider liberal a comentat anunțul privind depunerea mandatului de premier de către Nicoale Ciucă, apreciind că nici eventuala încercare de refacere a coaliței cu USR nu va funcționa oricum.

„Dacă ar fi să încerce refacerea coaliției cu USR, și aceasta trebuie discutată, pentru că nu e sufucient să spui că vrei să faci, trebuie văzut în ce condții. Pentru că cei de la USR, dupa ce s-au ars cu ciorba acum suflă și în iaurt, nu vor accepta orice”, a comentat Orban, apreciind că dacă Iohannis voia într-adevăr refacerea coaliției cu USR ar fi dat de la bun început semnal pentru refecerea acestei coaliții.

„Doar ce Iohannis hotarăște, așa se întâmplă…Actualul birou executiv al PNL nu este decât o sumă de persoane obediente care ascultă ordinele primite de la Cotroceni”, a spus Orban.

Reamintim că 13 liberali i s-au alăturat lui Ludovic Orban și au ieșit din grupul politic parlamentar al PNL, lăsând formațiunea în imposibilitatea de a avea o majoritate, chiar și în condițiile în care ar reface coaliția cu USR PLUS.

„Decizia de a părăsi grupul trebuie să fie un semnal de alaramă că lucrurile se duc într-o direcție profund greșită”, a spus Orban, adăugând că știe că în Biroul Executiv al PNL de luni seara, vreo doi au propus ca el și colegii săi să fie excluși din partid, dar că prioritatea pentru conducere ar trebui să fie soluționarea crizei politice și nicidecum excluderea lui Orban din partid.



Source link

agentia20.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

agentia20.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice. agentia20.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Optimized by Optimole