„Mi-a promis că e mega simpatic!” Valeriu Iftime intervine în conflictul dintre Marius Croitoru și un jucător!

0
96


La finalul partidei, Marius Croitoru și-a strâns toți jucătorii pentru a le ține un discurs. În acel moment a părut că între antrenorul moldovenilor și Alin Șeroni s-a iscat un conflict. Enriko Papa a intervenit între cei doi și a încercat să-i împace.

Valeriu Iftime, patronul clubului moldav, susține că nu se teme că ar putea exista un conflict între Croitoru și Șeroni, deoarece cei doi au relație foarte apropiată.

„Niciodată nu se poate întâmpla ceva special sau în neregulă între Croitoru şi Şeroni, care e copilul lui, el l-a şi adus, el cu Papa sunt în familie acolo. Habar n-am ce a fost acolo, dar n-am nicio frică, că ar putea fi ceva care să ne afecteze într-un fel sau altul. Nu mă tem niciodată că Şeroni ar fi un violent sau un cap al răutăţilor la noi în vestiar.

Croitoru mi-a propus că acest Alin (n.r – Şeroni), prietenul lui de bază, şi al meu că e mega simpatic în felul lui, să rămână în stafful lui dacă n-ar mai juca la un moment dat. Nu e o chestiune care să mă pună pe gânduri, mai ales că a intervenit Papa, care e tatăl lor vitreg, adjunctul lui Marius”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Telekom Sport.

FC Botoșani ocupă locul patru în clasament, cu 27 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.