Directoratul Național de Securitate Cibernetică este un prim pas necesar pentru stoparea migrației de talente din zona IT în afara țării, unul dintre obiectivele majore ale Directoratului reprezentându-l chiar sprijinirea celorlalte instituții ale statului pentru retenția și pregătirea resursei umane calificate din domeniul securității cibernetice, ne-a declarat Mihai Rotariu, Communications Lead, DNSC.
Domnia sa ne-a spus: “Am trăit cu emoție ziua de miercuri, atunci când inițiativa de aprobare a Directoratului a intrat pe agenda ședinței de guvern. Echipa CERT-RO a lucrat intens, mai bine de un an, la acest proiect strategic pentru România, unul la care și-au adus contribuția un număr de 20 instituții cheie și ne bucură faptul că am primit un sprijin puternic din partea Premierului, a Guvernului României și a CSAT.
România avea nevoie acută de acest Directorat Național de Securitate Cibernetică, de o instituție modernă de cyber, civilă, pentru a ține pasul în domeniu la nivel internațional și care să asigure performanța necesară la nivel național. DNSC va prelua personalul, infrastructura și atribuțiile CERT-RO, urmând să aibă o plajă mult mai largă de responsabilități, adaptate nevoilor unei lumi în continuă mișcare și dezvoltare.
În plus, unul dintre obiectivele majore ale Directoratului îl reprezintă chiar sprijinirea celorlalte instituții ale statului pentru retenția și pregătirea resursei umane calificate din domeniul securității cibernetice. Este un prim pas necesar pentru stoparea migrației de talente din zona IT în afara țării și o încurajare pentru cei care se află în curs de specializare că vor avea oportunitatea să-și facă meseria aici, în România”.
Înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost aprobată de Guvern pe 22 septembrie, un proiect strategic pentru România, la care şi-au adus contribuţia un număr de 20 instituţii-cheie, informează Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CERT-RO), într-un comunicat de presă.
Noua instituţie va înlocui CERT-RO şi va avea mai multe responsabilităţi, adaptate nevoilor unei lumi în continuă mişcare şi dezvoltare. În perioada următoare, DNSC urmează să preia personalul, infrastructura şi atribuţiile fostului CERT-RO, a cărei structură şi mod de operare depăşite nu mai corespundeau evoluţiilor din spaţiul cibernetic.