Polonia: Donald Tusk a fost ales lider al Platformei Civice, principalul partid de opoziţie

0
145

Fostul premier Donald Tusk a fost ales lider al principalului partid de opoziţie din Polonia, Platforma Civică (PO), a anunţat duminică formaţiunea politică, potrivit politico.eu, potrivit Agerpres.

Tusk, care nu a avut niciun contracandidat, a obţinut peste 97% din voturi în scrutinul la care au participat 73,3% din membrii Platformei Civice.

Politicianul polonez, care joi a prezidat summitul PPE la Bruxelles, a declarat că are garanţii că Polonia va primi de la bugetul comunitar fondurile pentru redresarea economică post-COVID-19.

”Nimeni nu intenţionează să pedepsească polonezii pentru încăpăţânarea PiS”, a declarat Tusk.

PiS a început în urmă cu mai mulţi ani o reformă a sistemului judiciar polonez, pe fondul acuzaţiilor că judecătorii sunt supuşi presiunilor politice.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, unele cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.