După ce a reușit să ducă echipa în preliminariile Europa League și în play-off-ul Ligii 1, Leo Grozavu a plecat de la Sepsi OSK. Din cauza rezultatelor nefaste ale echipei din acest start de sezon, s-a decis demiterea acestuia.
Leo Grozavu a atacat ulterior clubul de mai multe ori, spunând că el nu a fost înștiințat de demitere. Mai apoi, Grozavu a anunțat că nu era ascultat de nimeni din club, iar acum a venit reacția clubului.
”De câteva zile tot dă în noi, la televiziuni. Mai rău e că la meciul cu CFR Cluj a venit, a stat o repriză cu noi în lojă, apoi s-a dus la o televiziune să dea în noi. A mâncat o pâine aici, una bună, nu se face așa ceva. Ca să nu mai zic că Sepsi l-a readus pe Grozavu în circuit, deja începuse să uite lumea de el.
A tot spus că nu a fost cineva lângă el. Păi v-a spus și Attila asta. Mereu a fost cineva lângă el. Că eram eu, că era Attila sau altcineva, mereu a fost cineva. Plus că suntem în era tehnologiei, oricând poate da un telefon.
A spus că nu-i știam stilul… Oricum Grozavu avea agenții săi preferați și îi aștepta pe ei să-i propună jucători. Așa au venit 9-12 jucători, din care au rămas oricum puțini. Pe restul tot el a decis să nu-i mai țină. Poate că trebuia să fac scouting și agenților pe care îi prefera mister.
Domnul Grozavu a fost consultat în toate transferurile, mai puțin în cel al lui Bărbuț. Nu s-a făcut nimic fără OK-ul antrenorului. Cine a venit a venit doar la dorința lui. Nimic peste capul antrenorului. Și vă mai zic ceva, el nu a avut niciodată o listă, așa cum se face înaintea sezonului.