Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, promite ”să facă lumină deplină” asupra sindromului Havana care afectează diplomații americani din toată lumea

0
88


Secretarul de stat american Antony Blinken s-a angajat vineri să facă ”lumină deplină” asupra ”sindromului Havana”, un rău misterios care îi loveşte pe diplomaţii americani din toată lumea şi care a fost comparat uneori cu ”atacurile acustice” imputate de unii Rusiei, relatează AFP.

El a anunţat nominalizarea a doi diplomaţi experimentaţi în acest dosar. Este vorba de Jonathan Moore, însărcinat cu coordonarea răspunsului Departamentului de Stat, şi Margaret Uyehara, care va trebui să se asigure că orice persoană care semnalează simptome primeşte îngrijirea medicală adecvată.

Aceste „incidente de sănătate anormale”, cum sunt numite în jargon administrativ, şi-au făcut apariţia pentru prima dată în Cuba în 2016, unde diplomaţi americani, după ce au auzit sunete foarte intense, au început să se plângă de migrene puternice, ameţeli sau greaţă. Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale.

De atunci au fost semnalate succesiv cazuri în China, Germania, Australia, Rusia, Austria şi chiar la Washington.

Departamentul de Stat refuză să furnizeze o estimare a numărului de persoane afectate. „A fost evocat numărul de 200 de cazuri” confirmate sau prezumate, a declarat recent pentru AFP o sursă apropiată de dosar.

Unii dintre aceşti diplomaţi s-au plâns în public, în trecut, că nu sunt luaţi suficient în serios.

Antony Blinken a făcut apel vineri către fiecare diplomat care prezintă astfel de simptome să se manifeste fără teama de a fi „stigmatizat” sau de a suferi „repercusiuni negative”.

„Noi toţi, în cadrul guvernului american şi în special la Departamentul de Stat, suntem absolut hotărâţi să facem lumină deplină asupra cauzelor şi autorilor acestor incidente, să avem grijă de persoanele afectate şi să ne protejăm colegii”, a spus el.

„Ne bazăm pe toate capacităţile serviciilor noastre de informaţii. Recrutăm cele mai bune creiere ştiinţifice, în cadrul administraţiei dar şi în afară”, a dat asigurări Blinken.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.