Publicarea documentelor „Pandora Papers” săptămâna trecută ne-a arătat mai multe adevăruri și probleme pe care trebuie să le gestionăm de urgență, a spus deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), într-o intervenție în plenul Parlamentului European despre „Pandora Papers”.
În al doilea rând, ne-a arătat că lista neagră a UE privind „paradisurile fiscale” publicată după „Panama Papers” în 2017 nu este suficientă. Oamenii pot să ascundă în continuare bani și sunt în continuare jurisdicții care lipsesc de pe acea listă, jurisdicții care nu sunt pe lista neagră. Și am văzut, de asemenea, în cadrul recentelor întâlniri ale miniștrilor, că această listă nu a fost lărgită.
Al treilea element important: toți banii care merg spre paradisurile fiscale într-un mod ilegal sunt bani care lipsesc din bugetele noastre publice. Sunt bani care ne lipsesc pentru investiții în infrastructură, sănătate, educație.
Nu mai este nevoie să spun că este de neacceptat că politicieni europeni, prim-miniștri – și știu că sunt alegeri în Republica Cehă – prim-miniștri, precum prim-ministrul Cehiei, ascund bani de plătitorii de taxe din UE în timp ce încă se află la masa unde se iau decizii cu privire la întreg bugetul Uniunii Europene.
De aceea, domnule comisar, aștept din partea Comisiei să prezinte cât mai repede posibil măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale.”