Siemens este interesat de achiziţii, după ce a finalizat procesul de reorganizare (şeful companiei)

0
80

Siemens a finalizat procesul de reorganizare, a anunţat joi directorul general Roland Busch într-un interviu acordat revistei germane Manager Magazin, adăugând că conglomeratul industrial vrea să se extindă prin achiziţii la scară mai redusă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Am finalizat deja procesul de scindare”, a declarat Busch, care a preluat în februarie funcţia de director general de la Joe Kaeser, care a condus compania germană din august 2013.

“Un portofoliu de companie ar trebui să fie suficient de coerent, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă legătură şi să nu difere substanţial în ceea ce priveşte creşterea şi marja de profit. De aceea am scindat divizia de energie, centralele electrice cu funcţionare pe gaz şi cărbune având oportunităţi limitate de creştere”, a explicat şeful Siemens.

Siemens poate realiza achiziţii importante, are idei, bani şi curajul pentru a face asta, dar cred că achiziţiile la scară mai redusă au mai mult potenţial, a afirmat Busch.

“Pentru noi sunt mai importante achiziţiile complementare, la scară mai redusă, sunt mai uşor de integrat”, a explicat şeful Siemens.

În martie, Siemens Energy a înlocuit producătorul Nivea – Beiersdorf – în indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt, al celor mai mari 30 de companii listate din Germania.

Siemens Energy, compania scindată anul trecut din conglomeratul german industrial Siemens, produce turbine cu gaz şi sisteme de transmisie şi are aproximativ 90.000 de angajaţi.

După listarea din septembrie, Siemens Energy a fost inclusă în MDAX – indicele secundar al bursei germane, care cuprinde 60 de companii de mărime medie. De la listare, acţiunile Siemens Energy au crescut cu peste o treime, astfel încât capitalizarea bursieră a companiei a depăşit 21 miliarde de euro.

Compania Siemens, prezentă de 114 ani în România, operează aici patru fabrici şi şase centre de cercetare-dezvoltare şi hub-uri regionale, având peste 2.200 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.