SUA: Emisarul pentru Afganistan Zalmay Khalilzad a părăsit funcţia

0
111

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a anunţat luni că emisarul pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, simbol al eşecului Statelor Unite în faţa talibanilor, părăseşte funcţia, informează AFP, potrivit Agerpres.

El este înlocuit de adjunctul său, Thomas West, consilier la Casa Albă în perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte, a adăugat secretarul de stat al SUA într-o scurtă declaraţie de presă.

Înainte de a ajunge la acest acord, care la acea vreme a fost descris ca fiind istoric, a condus luni întregi de negocieri intense în mai multe capitale, a participat la summituri şi a ţinut conferinţe în cadrul unor think-tankuri prestigioase.

Peste tot a dat asigurări că talibanii sunt gata să facă concesii şi să ajungă la un compromis.

Născut la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, Zalmay Khalilzad vorbeşte fluent paştună şi dari, cele două limbi principale din Afganistan.

Cariera sa rămâne asociată cu oficiali ai administraţiei George W. Bush de la începutul anilor 2000, de care a fost apropiat, în special cu vicepreşedintele Dick Cheney.

A ocupat diferite funcţii în Departamentul de Stat şi în Pentagon înainte de a fi un ambasador foarte influent al SUA în Afganistan în perioada 2003 – 2005, ocupând apoi aceeaşi poziţie în Irak. Şi-a câştigat o reputaţie de fin negociator, iar din 2007 până în 2009 a fost ambasador la ONU.

Zalmay Khalilzad a criticat modul în care preşedintele democrat Barack Obama a gestionat războiul din Afganistan, în special decizia sa de a retrage trupele americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.