Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul Danemarcei, Uffe A. Balslev, ambasadoarea Estoniei, Ingrid Kressel, ambasadoarea Finlandei, Marjut Akola, ambasadoarea Norvegiei, Siri Barry, ambasadoarea Suediei, Therese Hyden şi însărcinatul cu afaceri al Lituaniei, Donatas Augulis.
În cadrul întâlnirii, oficialul român a subliniat nivelul excelent al cooperării dintre România şi ţările reprezentate la întâlnire, în cadrul organizaţiilor internaţionale, salutând unitatea şi solidaritatea membrilor Uniunii Europene şi aliaţilor NATO, care contribuie la întărirea reciprocă a celor două organizaţii, informează MApN.
„Ţările din flancul nordic şi Ţările Baltice ocupă un loc special în arhitectura de securitate euro-atlantică, iar România va rămâne profund angajată în dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu ţările pe care dumneavoastră le reprezentaţi la Bucureşti,” a declarat Angel Tîlvăr.
La discuţiile legate de situaţia generată de războiul din Ucraina şi implicaţiile asupra securităţii euroatlantice, a fost subliniată importanţa continuării sprijinului internaţional pentru Ucraina. În context, au fost evidenţiate eforturile României pe acest palier, prin menţionarea sprijinului multidimensional oferit ţării vecine. De asemenea, oficialul român a reiterat importanta susţinerii practice şi consolidarea apărării şi rezilienţei partenerilor din vecinătatea estică, precum Republica Moldova.