Ucraina: O instalaţie de depozitare a deşeurilor nucleare din apropierea Cernobîlului intră în funcţiune

0
99

Ucraina a dat în funcţiune o instalaţie provizorie de depozitare a deşeurilor nucleare, nu departe de zona de excludere de la Cernobîl, un eveniment pe care ministrul ucrainean al energiei l-a calificat drept istoric, informează dpa, potrivit Agerpres.

Ministrul energiei German Galuşcenko a declarat vineri, la ceremonia de inaugurare, că instalaţia va pune capăt dependenţei de Rusia pentru depozitarea deşeurilor nucleare, potrivit unui comunicat al companiei de stat Energoatom.

Costurile anuale pentru transportarea elementelor combustibile uzate în Rusia, în vederea reprocesării, reprezintă echivalentul a aproape 200 de milioane de dolari pe an.

În viitor, instalaţia de stocare va putea depozita elementele combustibile uzate de la trei dintre cele patru centrale nucleare ale ţării. Centrala nucleară de lângă Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, cea mai mare din Europa, are capacităţi proprii de stocare.

De asemenea, ca parte a construirii instalaţiei, care a început în 2017, au fost reparaţi 43 de kilometri de cale ferată.

Explozia unităţii cu numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl, în aprilie 1986, este considerată cel mai mare dezastru nuclear din istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.