Un președinte în lumea lui

0
166


Cu oroarea lui proverbială față de crize, ”crizatori” și situații tensionate, președintele Klaus Iohannis pare că s-a refugiat complet într-o lume proprie, tot mai inaccesibilă celor din jur. Cu cât țara se afundă mai tare, cu atât se detașează mai mult și fuge de realitate. Nimeni nu-i mai înțelege comportamentul, nici colaboratori, nici public.

Ultima sa ispravă pare că le-a întrecut pe toate. Sămbătă, 30 octombrie, în ziua în care se împlineau șase ani de la Colectiv, președintele a trimis o coroană de flori la locul tragediei și a plecat să joace golf pe terenul prietenului său, Werner Keul, căruia i-a și închiriat una dintre casele sale din Sibiu și cu care a mai făcut afaceri bune în trecut.

Au fost reacții cvasi-unanime de indignare și de revoltă: a întins coarda prea mult! Gestul său arată ca un spate întors României, nu doar celor 64 de victime și familiilor lor, o lipsă de respect elementară față de morți, dacă vreți. O palmă aplicată familiilor acestora.

Ok, să zicem că după șase ani ar fi suficientă o coroană, că nici familiile victimelor nu mai doreau să vadă politicieni ipocriți făcând poze la locul tragediei mai ales că tu și guvernul tău n-ați schimbat situația din spitale. Dimpotrivă, criza s-a agravat teribil, potențată de pandemie. Au ars alți câțiva oameni nevinovați la Constanța, chiar la începutul lunii iar incendiile s-au ținut lanț în ultimii ani.

Și atunci, cum poți juca liniștit golf într-o zi atât de cumplită pentru România, cum te poți detașa de toate ca și cum pe umerii tăi nu apasă povara celei mai înalte funcții în stat? De unde atâta liniște interioară la șeful statului când țara lui se zbate în agonie?

Klaus Iohannis n-ar fi singurul om de stat care se comportă total inadecvat în momente delicate.

La începutul lunii octombrie, premierul canadian Justin Trudeau a fost supus unei avalanșe de critici după ce a plecat în vacanță în prima Zi Națională pentru Adevăr și Reconciliere din Canada. Trudeau a zburat spre Tofino, în Columbia Britanică, unde o echipă de la Global News l-a filmat plimbându-se cu soția de mână de-a lungul plajei.

Prin urmare, este perfect legitimă chestionarea comportamentului prezidențial într-un moment atât sensibil, cu încărcătură simbolică. Doar că la Klaus Iohannis inadecvările se țin lanț, stilul său de conducere seamănă mai degrabă cu al șoferilor care gonesc cu toată viteza pe contrasens.

Pe lângă Colectiv, țara se zbate în criză politică de o lună de zile. Ne-am fi așteptat cu toții să vedem un președinte ceva mai implicat, care își consumă fiecare oră din zi în Palatul de la Cotroceni pentru a identifica soluții la blocajul politic și caută cele mai potrivite măsuri pentru a limita pierderea de vieți omenești cauzate de pandemie.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.