Arheologii care lucrează în situl oraşului antic Pompei au anunţat sâmbătă că au scos la iveală rămăşiţele unei „camere a sclavilor”, o descoperire excepţional de rară, într-o vilă romană distrusă de erupţia Vezuviului de acum aproape 2.000 de ani, relatează Agerpres, conform DPA.
Micuţa cameră, care conţine trei paturi, dintre care unul de mărimea unui copil, opt amfore, un vas de ceramică şi un cufăr de lemn, a fost descoperită în timpul săpăturilor din Civita Giuliana, un cartier situat la câteva sute de metri nord de parcul arheologic din Pompei.
Aici a fost descoperit la începutul acestui an un car de ceremonii de mari dimensiuni în stare excelentă. Carul a fost descoperit într-un pridvor din faţa unui grajd în care, în 2018, au fost găsite rămăşiţele a trei cai.
Potrivit arheologilor, camera a fost probabil ocupată de sclavii care se ocupau de întreţinerea carului.
„Este o fereastră spre realitatea precară a acestor oameni care apar rar în sursele istorice, scrise aproape exclusiv de bărbaţi aparţinând elitei”, a observat directorul general al sitului arheologic de la Pompei, Gabriel Zuchtriegel.
Această „mărturie unică” despre cum trăiau „cei mai slabi din societatea antică (…) este cu siguranţă una dintre cele mai interesante descoperiri din viaţa mea de arheolog”, a adăugat el într-un comunicat de presă.
Camera de 16 metri pătraţi era situată între un dormitor şi o magazie. Cufărul din lemn conţinea obiecte din metal şi pânză care par să facă parte din hamurile cailor care trăgeau carul. Pe unul dintre paturi a fost găsită o osie de car.