Gala ”Balonului de Aur” a avut loc luni seară, iar, surprinzător sau nu, Leo Messi s-a impus pentru a șaptea oară. Dacă în cele mai multe cazuri acesta se duela cu Cristiano Ronaldo în lupta pentru trofeu, anul acesta Robert Lewandowski a fost cel mai aproape de a-l învinge pe starul lui PSG.
De altfel, mulți îl vedeau pe Lweandowski favorit în cursa cu Leo Messi, datorită evoluțiilor excelente din ultimii doi ani. Mai mult, fanii atacantului lui Bayern erau de părere că acesta merita să câștige premiul anul trecut, când trofeul nu s-a acordat din cauza pandemiei.
Declarat ”Atacantul Anului”, în semn de consolare pentru ratarea celui mai important trofeu individual pe care îl poate obține un fotbalist, Lewandowski a avut o primă reacție, pe Instagram.
”Pentru început, vreau să îl felicit pe Leo Messi. Vreau să mulțumesc tuturor jurnaliștilor care m-au votat și care au crezut că realizarile mele au fost importante în 2021. Am câștigat premiul ”Atacantul Anului”, iar nimeni cu poate câștiga un premiu individual fără o echipă puternică și fără niște fani loiali în spate.
Vreau să îi mulțumesc clubului meu, Bayern Munchen, pentru suportrul pe care mi l-au oferit pentru succes și pentru atingerea obiectivelor. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din echipa națională a Poloniei și de la Bayern Munchen. De asemenea, vreau să le mulțumesc fanilor pentru suportul oferit în fiecare zi, înseamnă enorm pentru mine”, a spus acesta.
