Franţa nu va aplica sancţiuni britanicilor înaintea unei reuniuni ministeriale care urmează să aibă loc, joi, la Paris, la care ministrul britanic pentru Brexit David Frost este invitat pentru a soluţiona disputa privind pescuitul, a anunţat luni preşedinţia franceză, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, l-a invitat pe ministrul britanic pentru Brexit ”la o discuţie aprofundată” şi ”măsurile anunţate şi pregătite de Franţa nu vor fi aplicate înainte de această reuniune” pentru a promova dialogul, a adăugat Parisul, care ameninţase cu sancţiuni încă de luni, de la miezul nopţii.
Parisul a acuzat Regatul Unit că nu şi-a respectat angajamentele după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană şi a denunţat mai ales solicitarea Londrei de a renegocia protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere. Acest protocol vizează menţinerea integrităţii pieţei unice europene.
În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice dacă au operat acolo şi înainte. Însă francezii şi britanicii au opinii divergente privind natura şi amploarea documentelor justificative care trebuie furnizate.