Premierul Rishi Sunak și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi au avut o convorbire telefonică despre situația din Fâșia Gaza și regiunea Orientului Mijlociu, conform unui comunicat emis de biroul prim-ministrului britanic, citat de Reuters prin intermediul Agerpres.
Potrivit biroului premierului Sunak, cei doi lideri „au discutat despre demersurile diplomatice pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas, evitarea escaladării în regiunea Orientului Mijlociu și realizarea păcii și prosperității pe termen lung pentru poporul palestinian”.
