Regimul Iohannis, fundamentat pe servicii secrete, partide controlate din afara lor şi presă subordonată acestora, are nevoie de constante subiecte de dezbatere publică pentru a distragă atenția de la epuizanta criză democratico-electorală încheiată în 2024. A fost convenit între liderii top să nu se ofere explicații sau să răspundă pentru starea critică a statului și discreditarea României în fața partenerilor din Occident, consecințe ale unui blat menit să mențină aceleași figurine la putere; cetățeni, vă rugăm să treceți, nu e nimic de văzut aici.
Un subiect de actualitate, totodată un clasic, care pare să fie mereu de actualitate, datorită influenței emoționale asupra diverselor categorii de public („regionalismul”), și potențialului vizual („hărți colorate, steme ale județelor”), astfel reprezentând o temă perfectă pentru mediile media, este reforma administrativ-teritorială, readusă în discuție de către premierul Ciolacu în această săptămână.
Nu spun că România nu ar avea nevoie de o astfel de reformă. Cu siguranță că are. Totuși, modul în care aceste planuri sunt puse în mișcare reduce șansele de a obține altceva decât o retorică ce consume timp, o energie politică risipită și eventual o simplă estetizare a ceea ce există deja (asocieri dintre comune, cu impact moderat în realitate).
Prima provocare vine la nivel de proces: Ciolacu a format o comisie de partid condusă de vicepremierul Neacșu și Băluță, primarul de la Sector 4, membri influenți ai regimului, care vor redacta direct un proiect de lege. În loc să se înceapă prin a contura o viziune semnificativă pentru reformă, așa cum ar trebui să fie procedura conform normelor europene.
Care ar fi abordarea corectă, pe baza practicilor europene, atunci când discutăm de o reformă de asemenea anvergură? Primul pas ar fi să se elaboreze o Carte Verde (green paper), un document standard în care întrebările-cheie referitoare la schimbările propuse sunt direcționate către societate, într-un limbaj accesibil publicului, fără termeni juridici: dragi cetățeni, care sunt principalele dificultăți ale administrației locale în România în prezent? Ce vă nemulțumește, concret?
Întrebările pot fi detaliate și să se referie la diferitele niveluri ale administrației (primării, județe, prefecturi, ADR-uri etc.) iar procesul de consultare, desfășurat pe o perioadă prestabilită, poate include grupuri de dezbatere specializate cu profesioniști din administrație, experți, universitari, lideri relevanți ai comunităților. Apoi, echipa tehnică, sprijinită de specialiști, sintetizează rezultatele consultării într-un format ușor de înțeles și publică documentul, structurat în jurul principalelor aspecte și scenarii alternative de reformă.
Etapa următoare presupune publicarea unei Carte Albe a Reformei Administrației-Teritoriale (white paper, un alt document standard în UE) care, pe baza concluziilor consultării anterioare, dezvoltă în detaliu una sau două variante de reformă realiste, analizând în detaliu avantajele și dezavantajele fiecăreia, calculând costurile și beneficiile, și incluzând o secțiune amplă despre experiențele similare internaționale. Acest document va fi supus iarăși consultării publice pentru o perioadă determinată.
În această etapă, guvernul trebuie să-și fi definit clar obiectivele reformei: prioritatea este reducerea cheltuielilor salariale în administrație? Sau o mai bună coordonare a unor funcții publice importante la nivel subnațional? Este descentralizarea în sine un obiectiv politic asumat, indiferent de calitatea acesteia? Cât de mult se urmărește dezvoltarea prin centre cu o autonomie mai mare și cât de importantă este coeziunea teritorială? Toate aceste obiective sunt legitime, dar necesită un compromis; nu poți urma în același timp atât o autonomie locală sporită, cât și uniformitate în calitatea serviciilor pe tot teritoriul țării.
De asemenea, experiența internațională demonstrează că o reformă de succes nu va reduce întotdeauna costurile bugetare. Uneori aceste costuri pot crește, iar lucrurile pot fi satisfăcătoare dacă o coordonare îmbunătățită între instituții compensează acest lucru prin îmbunătățirea calității serviciilor și infrastructurii publice, accelerația implementării investițiilor, sau o absorbție mai eficientă a fondurilor UE, printre altele.
