Filiala judeţeană Satu Mare a Partidul Naţional Liberal (PNL) a anunţat, marţi, că renunţă la funcţiile de conducere din administraţia locală şi judeţeană, din cauza unor neînţelegeri cu UDMR.
Acesta a acuzat organizaţia judeţeană a UDMR de “derapaje totalitare”, respectiv încălcarea repetată a accesului la informaţii publice, întârzierea punerii în execuţie a unor lucrări din fonduri europene şi direcţionarea de fonduri publice către UDMR.
“Acţiunea noastră nu este îndreptată împotriva cuiva. Noi dacă avem o dispută cu UDMR, nu avem o problemă cu etnicii maghiari. Noi avem o dezbatere, o competiţie de idei şi de proiecte cu un partid numit UDMR, care s-a dovedit că are dublă comandă. Este şi în majoritatea din guvernul României, dar face parte şi din guvernul de la Budapesta”, a mai afirmat preşedintele PNL Satu Mare.
Reprezentanţii organizaţiei judeţene Satu Mare a UDMR îi acuză pe partenerii de coaliţie de la PNL că susţin ”o politică a dezbinării şi distrugerii”, după ce liberalii au anunţat, marţi, că renunţă la funcţiile de conducere din administraţia locală şi judeţeană, din cauza unor neînţelegeri cu UDMR.
“Consiliul Judeţean Satu Mare este motorul dezvoltării judeţului Satu Mare, lucru demonstrat în ultimii ani. Dezvoltarea judeţului se poate face doar atunci când toţi partenerii susţin acest demers. Din păcate, în ultima vreme, PNL Satu Mare a susţinut o politică a dezbinării şi distrugerii, a blocării proiectelor de dezvoltare. Munca primarilor PNL din judeţ, proiectele acestora, sunt puse în pericol şi subordonate interesului şi obiectivelor personale ale unei singure persoane. În urma acestui demers ieftin şi politicianist, au de pierdut doar cetăţenii judeţului Satu Mare”, precizează UDMR Satu Mare, în cadrul unui comunicat de presă.
Reprezentanţii formaţiunii politice maghiare susţin că pentru dezvoltarea judeţului e necesar ca primăriile din judeţ să colaboreze cu Consiliul Judeţean, fiind nevoie de o majoritate în consiliu şi de un parteneriat cu primăriile, pentru ca proiectele să fie duse la bun sfârşit şi să fie atrase noi finanţări şi investiţii.
“Organizaţiile judeţene ale UDMR, PSD şi PMP susţin proiectele de dezvoltare a judeţului Satu Mare. Orice formaţiune politică, când reprezintă cetăţenii, trebuie să funcţioneze după principii şi pe o anumită normalitate”, adaugă sursa citată.
